"Are doar trei ani şi poartă
povara unor afecţiuni grave. Nicole – Anamaria ar putea trăi în întuneric, dacă
părinţii ei nu vor strânge banii necesari unei intervenţii complexe.
Nicole – Anamaria Adam-Bezsnei suferă de grave probleme de sănătate. În 2009, a
fost diagnosticată de subluxaţie bilaterală a cristalinului şi Sindrom Marfan.
Destinul fetiţei a fost crud, aceasta moştenindu-şi tatăl care, de asemenea, a
suferit de subluxaţie de cristalin cu insuficienţă aortică operată. Subluxaţia
cristalinului poate fi explicată printr-o deplasare a cristalinului din poziţia
normală.
Sindromul Marfan este o boală genetică ce afectează ţesutul conjuctiv,
caracterizându-se prin dilatarea principalei artere care transportă sângele de
la inimă, în restul corpului. În anumite situaţii, această afecţiune poate
duce la deces, în cazul în care nu este depistată la timp.
Nicole-Anamaria are nevoie de implant de cristalin la ambii ochi, o intervenţie
care nu este doar costisitoare, ci implică şi anumite riscuri, datorate de
vârsta micuţei paciente. Din acest motiv, medicii din România nu îşi
asumăintervenţia. O
intervenţie în străinătate poate însă salva vederea micuţei.
„Aceste afecţiuni sunt transmise ereditar. Eu am suferit de subluxaţie de
cristalin cu insuficienţă aortică. Fetiţa noastră are nevoie de un implant de
cristalin pentru a putea vedea. Această intervenţie nu se face în România. Am
fost la mai multe clinici şi ni s-a spus că e prea mică pentru o intervenţie
atât de complexă. Dacă mai aşteptăm însă, Anamaria ar putea să îşi
piardăvederea. Am fost la un consult la o clinică din Frankfurt, Germania, unde
am fost asiguraţi că are şanse să se facă bine, dacă va fi supusă acestei
intervenţii. Avem nevoie de 15.000 de euro pentru a putea acoperi toate
costurile medicale dar nu dispunem de această sumă. Am face orice ca să o putem
vedea sănătoasă“, spune Petru-Stelian Adam-Bezsnei, tatăl fetiţei.
Nicole – Anamaria mai are o soră mai mică, Arienne din fericire perfect
sănătoasă. Părinţii celor două fetiţe nu se descurcă uşor şi nu dispun de banii
care putea reda sănătatea fiicei lor. Tatăl este funcţionar şi a rămas cu un
salariu de sub 600 de lei, după reducerile salariale din sectorul bugetar. Mama
primeşte o indemnizaţie de creştere a copilului, pentru cea de-a doua fiică. Părinţii
micuţei fac mari eforturi pentru a strânge banii necesari operaţiei.
Nicole-Anamaria a împlinit de curând trei ani, însă nu se poate bucura de
copilărie, aşa cum o face un copil normal. Pentru a vedea lumea are nevoie de
ajutor. Persoanele binevoitoare o pot ajuta pe Nicole-Anamaria să se bucure de
viaţă.
Se
pot face donaţii în contul deschis la Raiffeisen Bank:
RO
25 RZBR 0000 0600 0624 6840 – în lei,
RO70 RZBR 0000 0600 1446 8429 – în
euro, cont al cărui titular este Petru – Stelian Adam - Bezsnei.
Multumesc Adela!
RăspundețiȘtergere